Garsonierele, cele mai profitabile pe piaţa chiriilor
Garsonierele, cele mai profitabile pe piaţa chiriilor
Sumele încasate din închiriere acoperă mare parte din creditul bancar
Atunci când chiria
depăşeşte 65% din rata lunară pentru o locuinţă nouă, tot mai multe
persoane văd în achiziţionarea unei locuinţe prin credit bancar o
adevărată investiţie. Pe primul loc în preferinţele românilor pentru
investiţii sunt garsonierele, apartamentele cu două camere nefiind atât
de rentabile când vine vorba de cumpărare şi apoi închiriere, se arată
într-un studiu realizat de magazinuldecase.ro.Astfel, pentru o garsonieră în Colentina al cărei preţ este de 62.000 de euro, rata la bancă (calculată cu un avans de 20% din valoarea locuinţei, cu o dobândă anuală calculată la 8% şi un termen de rambursare a creditului pe o durată de 25 de ani) ajunge la 496 de euro pe lună, în timp ce chiria este de 300 de euro pe lună. Cei care cumpără o garsonieră ca mai apoi să o închirieze, obţin un timp de amortizare al investiţiei mult mai mic.
În cazul unui apartament cu două camere din 1 Mai al cărui preţ este de 105.000 de euro, rata lunară este de 840 de euro, iar chiria în jur de 580 de euro pe lună. Timpul de amortizare este de 15 ani. Când vine vorba de apartamentele de trei camere, acestea sunt căutate în special de familiile cu copii. Aici, pentru o astfel de locuinţă a cărei valoare este de 115.000 de euro şi este situată în Militari, rata lunară este de 920 de euro, iar chiria este de 640 de euro. Timpul de amortizare al investiţiei ajunge la 15 ani. (A.G.)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu